SHARE
Turul Frantei 2017 - concurs Mos Ion Roata

Turul Franței 2017 a ajuns deja la etapa a noua, cea care a și fost cea mai grea de până acum, datorită multiplelor cățărări de categorie specială.

A fost o etapă cu scântei, cu căzături, cu abandonuri și cu răsturnări în clasament. Probabil că ți-ai făcut deja o impresie cu privire la cine va câștiga Turul Franței 2017. Competiția este însă departe de a se fi sfârșit, multe se mai pot întâmpla și nu este nimic bătut în cuie.

Moș Ion Roată te invită să spui cine va cuceri Turul Franței 2017, iar în cazul în care ghicești poți câștiga un tricou de ciclism Castelli Entrata!

După ce câștigătorul Turului Franței va ridica cupa de șampanie pentru a-și sărbători victoria, noi vom trage la sorți pe unul dintre cei care vor fi ghicit numele corect și îi vom face cadou un tricou de ciclism Castelli Entrata. Îi lăsăm câștigătorului plăcerea de a-și alege culoarea preferată, avem în ofertă nu mai puțin de șase modele de culoare.

Singura condiție necesară pentru a putea participa la concursul nostru este să publici aici un comentariu cu numele celui care crezi că va câștiga Turul Franței.

Succes!

 

129 COMMENTS

  1. Romain Bardet. Toata Franta va sarbatori o luna intreaga, munca se va sista in Hexagon, L’Equipe se va tipari pe pagina galbena pana la finalul anului, 90% dintre nou-nascutii de sex masculin se vor numi Romain, iar Macron il va boteza pe primii 32 – cati ani au trecut de la ultima victoria franceza in Tour.

  2. Umbreluta-ntr-un picior ghici ciuperca ce-i?
    Froomey nu prea are cum sa piarda acum. Parca ar fi fain sa-l vedem pe Romain castigand. Ar face urmatorul tur mai interesant.

  3. Socotind si cum sunt clasati coechipierii lor, un podium posibil ar fi Froome, Bardet si Aru. Dar fiindca nu imi place sa merg cu valul cel mai mare, mizez pe Bardet.

  4. Chris Froome – dupa cobararea de final din etapa 13, va pune cel putin 2 minute intre el si locul 2.

  5. După prestația slabă a celor de la FDJ mizez pe adversarul clasic a lui Pinot, Romain Bardet. Froome e prea tare, și o victorie a francezului ar fi cu atât mai frumoasă.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here