SHARE

Elvețianca Daniela Ryf a intrat în istorie duminică, 15 octombrie, când a câștigat pentru a treia oară consecutiv Ironman World Championship, după 8:50:47.

Daniela Ryf a scris pagini de aur în acest sport, este campioană mondială Ironman în 2015, 2016 și 2017, dar și campioană mondială Ironman 70.3 în 2014, 2015 și 2017.

Anul acesta nu s-a aflat în cea mai bună zi a sa la Kona, însă victoria a fost pe măsura voinței sale de campioane.

Cursa a fost zguduită chiar din start, de britanica Lucy Charles, care a trecut la categoria PRO de doar de câțiva ani. Aceasta s-a distanțat de restul înotătoarelor și doar Lauren Brandon a reușit să se țină după ea în apă, cele două ieșind pe țărm cu un avans de trei minute, la sfârșitul celor 3,86 km de înot.

Britanica a fost la doar câteva secunde de stabilirea unui nou record la proba de înot de la Kona. A ieșit din apă după 48:48, iar recordul era 48:43, stabilit de Jodi Jackson în 1999.

Lucy Charles a surprins și la proba de ciclism, reușind să rămână la conducerea cursei până aproape de sfârșitul celor 180 km, când Daniela Ryf a trecut în frunte.

”M-am simțit foarte rău la începutul probei de ciclism”, a spus ea. ”Nu știam ce o să se întâmple. M-am gândit să dau tot ce am mai bun în ultimii 40 km și nici măcar nu m-am gândit în acele momente la proba de alergare”.

Foto arhivă personală Daniela Ryf

A fost atât de rapidă pe bicicleta ei Felt, încât elvețianca a recuperat un deficit de peste cinci minute pe ultimii 40 km şi a intrat în prima în T2.

De acolo nu a arătat niciun semn de slăbiciune până la linia de finish. La capătul celor 42 km, Daniela Ryf a pus o diferență de nouă minute față de urmăritoarele sale, reușind un timp mai mult decât peformant la proba de alergare: 3:00:02.

”A fost cea mai grea cursă în care am luptat până acum pentru victorie”, a spus Daniela Ryf imediat după victorie.

Foto: arhiva personală Daniela Ryf

Top 10 triatloniste la Ironman Kona

  1. Daniela Ryf (SUI) ) 8:50:47 (53:10, 4:53:10, 3:00:02)
  2. Lucy Charles (GBR) 8:59:38 (48:48, 4:58:19, 3:08:09)
    3. Sarah Crowley (AUS) 9:01:38 (53:07, 4:57:51, 3:05:37)
    4. Heather Jackson (USA) 9:01:38 (57:58, 4:53:55, 3:06:19)
    5. Kaisa Sali (FIN) 9:04:40 (57:53, 4:59:50, 3:01:34)
    6. Susie Cheetham (GBR) 9:16:00 (57:54, 5:03:28, 3:09:26)
    7. Carrie Lester (AUS) 9:19:49 (57:53, 4:59:50, 3:16:35)
    8. Liz Lyles (USA) 9:20:31 ((1:00:08, 5:04:10, 3:11:21)
    9. Annabel Luxford (BEL) 9:20:58 (53:02, 4:59:15, 3:24:07)
    10. Jocelyn McCauley (USA) 9:21:08 (54:31, 5:04:34, 3:16:42)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here